Pierderea a 13 kilograme pe parcursul celor 16 săptămâni din cadrul programului Allurion, nu înseamnă doar o reușită în cifre. Înseamnă schimbări pe termen lung, recâștigarea încrederii în sine și regăsirea unui echilibru în viața de zi cu zi. Un reset care să îți schimbe stilul de viață, într-unul mai bun și sănătos. Exact prin acest proces a trecut și Mihaela Moise, pacienta noastră, care nu a obținut doar rezultate vizibile în oglindă, ci și o transformare interioară în felul în care se simte, gândește și se raportează la ea însăși. În continuare, te invităm să îi descoperi povestea.
În căutarea unei soluții eficiente, dar sigure pentru slăbit, pacienta noastră a decis să apeleze la programul Allurion, după ce a încercat de mai multe ori să urmeze anumite diete, însă care au eșuat. ”Îmi doream o schimbare reală, dar care să vină într-un mod sigur și controlat. Încercasem mai multe metode înainte, dar fără rezultate de durată”, ne spune Mihaela Moise.
Încă de la primele interacțiuni pe care le-a avut alături de echipa medicală, a simțit că lucrurile pot să meargă și într-un sens pozitiv. Ca în majoritatea cazurilor, procedura de plasare a fost un pas mai simplu decât își imagina, fără să simtă durere sau un disconfort major. ”Experiența a fost peste așteptări, procedura a fost simplă, iar echipa medicală m-a susținut pas cu pas. Am simțit mereu că nu sunt singură în acest proces, ceea ce m-a ajutat enorm.”

Ce face balonul Allurion diferit? Este singurul balon intragastric din lume care se plasează fără anestezie, fără endoscopie, fără intervenție chirurgicală, prin simpla înghițire a unei capsule cu apă. Totul durează aproximativ 15 minute, într-o vizită ambulatorie. Acesta este și motivul principal pentru care se deosebește de alte baloane intragastrice.
Ascultă podcastul Mihaelei Moise, alături de dr. Ruxandra Marian, medicul care i-a plasat balonul și i-a fost alături pe tot parcursul programului, pentru a descoperi toate detaliile din spatele acestei experiențe.
Primele rezultate – un nou început și minus 13 kilograme
Cu ajutorul balonului Allurion, a suportului din partea echipei medicale, dar și a consulturilor de nutriție, Mihaela Moise a reușit să slăbească 13 kilograme în doar 4 luni. O transformare vizibilă, care i-a redat și încrederea în sine. ”A fost o schimbare nu doar fizică, ci și emoțională. Fiecare kilogram pierdut m-a apropiat de o versiune mai bună a mea.”

Această schimbare a avut un efect major și în stilul de viață. A început să se simtă mult mai ușoară, nivelul de energie este mai ridicat, iar acum se poate bucura de activități pe care le-a evitat în trecut. ”Fizic mă simt mult mai bine, dar și emoțional sunt mult mai încrezătoare și împăcată cu mine însumi. E o senzație pe care nu o mai avusesem de mult timp.”
Alegeri alimentare mai conștiente
Pentru Mihaela Moise, perioada programului Allurion nu a fost doar despre pierderea kilogramelor, ci și despre învățarea de a alege mai conștient. A învățat să își asculte corpul, să se oprească atunci când este sătulă și să aleagă alimente care o fac să se simtă bine. ”A fost o perioadă de învățare. Nu am simțit senzația de foame constant, iar faptul că am fost ghidată de o echipă medicală m-a ajutat enorm să îmi formez obiceiuri noi. Mănânc mai echilibrat, fără restricții și mult mai conștient.”
Transformare dincolo de numărul de kilograme
În cele din urmă, succesul nu se rezumă doar la numărul de kilograme pierdute. Dincolo de asta, există schimbări în starea de spirit, în percepția propriei imagini în oglindă și a energiei pe care o redobândești. ”Viața mea s-a schimbat în bine. Mă simt mai bine în pielea mea, am mai multă încredere și o energie pe care o credeam pierdută. Programul Allurion nu m-a ajutat doar să slăbesc, ci să-mi schimb complet stilul de viață. Este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat pentru mine.”
Mulți dintre pacienții noștri, la fel ca Mihaela Moise, trec prin numeroase încercări și provocări atunci când vine vorba de slăbit. Multe diete promit rezultate rapide și spectaculoase, însă, chiar dacă acestea apar pe moment, efectul de yo-yo nu întârzie să apară. Kilogramele se întorc, uneori chiar în plus.
Programul Allurion, în schimb, nu oferă doar un instrument eficient de slăbire. Acesta presupune un proces complet de transformare. Pe parcursul celor aproximativ 16 săptămâni, înveți să o iei de la început, cu pași siguri și echilibrați, către un stil de viață sănătos și, mai ales, sustenabil.
În acest fel, nu vei mai simți că „ții o dietă”, ci că ai adoptat un nou stil de viață, bazat pe alegeri conștiente, sănătoase și de care te poți bucura zi de zi. Dacă simți că a venit momentul pentru schimbare, poți face primul pas chiar acum, programând un consult gratuit.

